TACTICAL SHOOTING RANGE

            Tactical shooting range reprezintă vârful de gamă în domeniul tragerilor cu armamentul din dotare pentru poliţie, armată, jandarmerie, SRI, unde se pot desfăşura exerciţii de tragere cu adevărat la cel mai înalt nivel.

             Materialele folosite pentru captarea proiectilelor au proprietăţi mult mai ridicate ce permit trageri cu arme de asalt de la distanţe mici, de 3-5m.

             Trăgătorii de elită beneficiază şi de materiale balistice şi tehnologie de elită LOMAH.


            Este ideal pentru unităţile ce au în componenţă  trupe pentru acţiuni speciale. Aceştia din urmă au nevoie de o complexitate mai ridicată a şedinţelor de tragere dar şi de o dinamică în tragere. În poligoanele clasice care nu beneficiază de sisteme active de ţinte sau dispozitive inteligente ce contribuie la diversificarea tragerilor este greu să poţi desfăşura şedinţe de tragere pentru personalul experimentat.

            Noi, prin tehnica din dotare dar şi prin experienţa zecilor de ani de practică vă propunem acest model versatil. Este capabil să iniţieze tragători dar şi să îi perfecţioneze pe cei cu experienţă.

            Pereţii batanţi dispuşi în partea din spate a poligonului îl face unic în categoria poligoanelor de tragere.

             TACTICAL SHOOTING RANGE 

este pretabil şi pentru şcolile militare, sau cele de pregătire/perfecţionare a cadrelor. Aici se pot ţine şedinţe simple de tragere sau iniţiere, mergând până la cele mai complexe, destinate celor experimentaţi.





Această versiune conţine:

  • Ţinte ce se deplasează inainte-inapoi pe distanţe ajustabile, comandate prin SMART CONTROL;
  • Poligonul va beneficia şi de ţinte cu deplasare stânga-dreapta, rabatabile, automatizate din gama SMART TARGET, ce contorizează fiecare lovitură în parte;
  • Fiecare ţintă este dotată cu senzor de citire a loviturilor în ţintă şi transmit direct către punctul de control, calculând punctajul trăgătorului. Acest lucru se datorează sistemului LOMAH;
  • Ţintele sunt gestionate de un calculator aflat în punctul de control al conducătorului tragerii; 
  • Captator de proiectile;
  • Începând de la zona de impact a proiectileleor unde sunt amplasate ţintele pe o distanţă de cca 5m spre aliniamentele de tragere (spre în faţă), poligonul va fi dotat cu 2 pereţi batanţi, automatizaţi. Aceştia sunt cu protecţie antiglonţ şi antiricoşeu. Rolul acestor pereţi este de a crea în zona din spate a poligonului de tragere o secţiune ce imită încăperea unei locuinţe. Astfel, trăgătorul poate executa şedinţe de tragere de aproape, în ţinte statice sau în mişcare, comandate prin sistemul SMART CONTROL;
  • 2 videoproiectoare amplasate în încăperea nou creată, ce vor proiecta diferite imagini cu ţinte diverse în care trăgătorul poate utiliza armamentul din dotare. Sistemul  se activează prin scenariul SMART CONTROL sau la comandă;




  • Pereţii pe care se vor proiecta aceste imagini beneficiază de protecţie suplimentară antiglonţ şi antiricoşeu. 
  • În zona încăperilor nou create, este amplasată o linie audio pentru a crea un factor de stres ridicat. Activarea sonoră este programabilă,la comandă sau prin SMART CONTROL;
  • Deflectoare;
  • Pereţi antiricoşeu;
  • cuburi din cauciuc balistic cu densitate mare;
  • plăci din oţel balistic cu rol de captare a proiectilelor;
  • Iluminare tip LED;
  • Instalaţie de sonorizare şi proiectoare stoboscopice pentru simularea tragerilor în condiţii de stres;
  • Supraveghere video în zona aliniamentelor; 
  • Camere video în dreptul ţintelor, monitoare în sala de instuire cu înregistrare a şedinţelor de tragere şi cu observarea stării de spirit a fiecărui trăgător în parte. Acest lucru este posibil cu ajutorul termoviziunii echipamentelor folosite;
  • Delimitatoarele dintre aliniamentele de tragere sunt mobile, dotate cu monitor pentru ca trăgătorul să se poată autocontrola prin urmărirea fiecărei lovituri;
  • Poligonul va beneficia de ventilaţie SMART în 3 puncte şi anume: în zona aliniamentelor, în zona de mijloc a poligonului şi în zona ţintelor; 
  • Poligonul va beneficia de o sală de instruire/aşteptare dotată cu pupitru pentru conducătorul tragerii. De aici conducătorul tragerii poate crea diferite scenarii de tragere cu ajutorul calculatorului;
  • Delimitarea faţă de aliniamentele de tragere se va face printr-un geam antiglonţ.

                                            În premieră:

  • iluminat în anumite zone ale poligonului, pentru a simula tragerile în condiţii de iluminare scăzută sau de noapte, conform programelor de pregătire ale instituţiilor militare şi celor de ordine publică şi siguranţă naţională. 


  • Sistemul de ventilaţia este de tip SMART, dotat detectori inteligenţi de fum care comandă ventilatoarele în mod individual.

      

      Rezistenţa balistică la diferite calibre se configurează separat faţă versiunea de poligon aleasă.

      Pereţii suplimentari comandaţi prin SMART CONTROL, crează o încăpere în care se poate deschide foc asupra ţintelor.


     Prin prezentarea tuturor acestor dotări, credem că v-aţi făcut o idee referitoare la complexitatea acestei construcţii dar şi la faptul că aţi luat la cunoştinţă cu cel mai modern poligon de tragere.